Niciodata nu am avut suficiente sosete!
Cand eram copil nu foloseam sosete pentru ca bunica mesterea mereu la cate un ciorap din desiraturile flanelelor mancate de molii sau arse pe ici pe colo de caldura sobei de teracota. In copilarie eram cel mai fericit pentru ca nu alergam, ca acum, sa-mi gasesc perechea, nici un ciorap sau cioci nu avea pereche, bunica impletea zilnic, la andrelele facute de mine din niste spite de la bicicleta bunicului, ciorapi fara pereche.
Bunica mea facea ciorapi fara pereche!
Am ajuns adolescent si-am inceput sa fiu din ce in ce mai interesat de imperechere.
Nu mai suportam sa ma duc la scoala cu un ciorap de un fel si unul de alt fel, chiar si ciocii de lux care aveau talpile dublate cu material din paltonul kaki al bunicului, ce ma mintea ca gaurile de molii sunt facute de gloantele nemtilor,nu ma mai satisfaceau.
Incepuse era sosetelor si a hainelor colorate dar cea mai importanta era era lucrurilor alese de mine!
Pana atunci parintii imi cumparau de la bucuresti pantofi fara mine luandu-mi masura talpii cu un betisor din iasomia de langa geamul camerei mele, hainele mi le masurau la ochi si cum parintii mereu isi supraevalueaza masura copiilor avand scuza:”lasa ca o sa creasca si sa nu-i ramana mic” eram obligat sa trag tare cativa ani sa ajung din urma hainele de urias.
Pe la 20 de ani deja nu mai suportam sa n-am pereche! Imi cautam perechea cu disperare si din cand in cand cautam perechea sosetei din picior cate o jumatate de ora pana imi aduceam aminte ca de fapt nu are pereche, era sosetă singură. Si acum am sosete “de casa” care sunt desperecheate si sosete”de oras”care au pereche dar nu sunt niciodata curate.
Raiul sosetesc l-am cunoscut la 24 de ani cand m-am indragostit de o fata al carei tata avea fabrica de sosete! Ati incercat vreodata sa va imaginati paradisul? Sau raiul? Eu nu mai aveam nevoie de exercitiul asta , eram deja acolo!
Aveam sute de sosete care nici macar nu aveau nevoie sa fie imperecheate pentru ca erau identice. Va puteti imagina un sac de sosete albastre? Deja sosetele devenisera articole de unica folosinta, imi permiteam, ce naiba!
Mi-a placut atunci sa am multe sosete la fel incat nu mai era nevoie de imperechere.
Am crezut ca imperecherea e inutila, prietena mea de atunci a avut insa o alta parere despre inutilitatea imperecherii si m-a parasit.
Am ajuns o epava, cu inima franta in mii de bucatele ce nu mai puteau fi imperecheate si puse la loc……
Pai cum naiba, tu nu ai suferi daca ar trebui sa incepi din nou sa-ti cumperi sosete si sa ai grija sa nu le desperechezi?
Azi mi-am cautat o jumatate de ora perechea la o soseta de oras bleu si nu am gasit-o.
Stateam pe marginea patului, ma uitam la piciorul cu soseta si ma gandeam cat de singur tebuie sa se simta fara perechea lui, nu am putut face nimic pentru el. Am facut ceea ce fac de ceva timp, am imperecheat doua sosete diferite, relatie din start sortita esecului, dar nu poti umbla descult pana iti gasesti perechea.
Ma gandeam sa imi fac un panou cu geam ca cel pentru hidrant cu un ciocan langa el si sa pun mai multe perechi de sosete acolo.
“Sparge in caz de pericol!”
Ar fi mereu cioburi la mine in casa!
Acum am doar un ciorap bleu in picioare, pare asa de trista…..
Are cineva cealalta soseta bleu?
